Origini, Dan Brown

Dan Brown, acest iubit-blamat autor, care suscită oamenii din întreaga lume, la discuții  în contradictoriu  chiar mai pătimaș începând cu 2003 când a publicat Codul lui Da Vinci, ce a scindat lumea(cititorii) în trei categorii- cele pe care le-am identificat eu-

  1. în prima categorie intră cei care l-au iubit din 1998 de la prima carte și continuă să o facă și în prezent.
  2.  în a doua categorie sunt cei care-i citesc cărțile, poate, poate le-or plăcea și lor una. Dar nu.
  3. în a treia categorie care este și cea mai periculoasă( acesta se înfiltrează în orice gen literar, chiar și în câteva domenii) și se referă la cei care nu citesc Dan Brown, dar care sunt cei mai efervescenți critici. Se întâmplă.

Eu, însă zic, că un autor care făcut o avere de 250 milioane de dolari din vânzarea unei singure cărți este maestrul unui gen literar. Punct. Gusturile nu se discută. Iar punct.

Revenind.

Despre Origini

Dan Brown a descoperit rețeta magică de a construi un roman intens, complex și revelator. Face asta, în mod repetat, în ultimii ani .

Mie mi-a plăcut foarte mult romanul, pentru că l-am simțit ca fiind actual, mai ales pentru că tratează un subiect incitant și anume relația dintre religie și știință. Ambele domenii pierd susținători în favoarea celuilalt.

Deja bine cunoscutul personaj Robert Langdon pornește într-o nouă călătorie-aventură contra-cronometru la finalul căreia trebuie să dezvăluie omenirii cea mai recentă descoperire, menită să spulbere tot ceea ce se știa despre legile fizicii și religiile lumii.

Dan Brown a studiat în Spania, în tinerețe, și probabil de aici i-a venit dorința de a plasa acțiunea romanului în mijlocul unei țări cu o istorie veche.

Intriga romanului implică mari clerici ai lumii, monarhia spaniolă, și toate aceste personaje sunt interconectate printr-o magie consacrată, de stilul scriitoricesc al lui Dan Brown.

Deși este o carte voluminoasă, nu mi-a luat mult timp să o termin de citit și asta pentru că rapiditatea cu care se succed secvențele și evenimentele este uluitoare.

Și ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman este că Gaudi, marele creator al celor mai uimitoare clădiri din Barcelona este omniprezent, altfel că imediat după terminarea poveștii, am sărit pe internet și m-am documentat, astfel adăugându-mi încă o cărămida la cultura generală.

Aveam în plan să vizităm Barcelona, dar după ce am citit acest roman, stau cu ochii pâlnie pe Booking, să găsesc oferte bune.

Sagrada Familia și Casa Milo sunt doar 2 obiective pe care doresc să le ating cu mâna dar mai ales cu privirea. Ele sunt prezente în roman și ”joacă” chiar un rol important.

Descoperiți Origini și lăsați-vă purtați în călătoria propusă de Origini. Vă va ține cu sufletul la gură și 600 de pagini vi se vor părea că zboară prin fața ochilor.

Romanul începe așa:

”Toate lucrările de artă şi arhitectură, toate informaţiile de ordin ştiinţific şi toate organizaţiile religioase care apar în acest roman sunt reale.”

0rigini, Dan Brown

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s