Printre tonuri cenușii, Ruta Sepetys

5:00 a.m. Pisilopa se joacă cu moțul meu prins, peste noapte. Scrâșnesc printre dinți o înjurătură pisicească. Pisica nu pare impresionată, ci se îndreptă către terasă, unde are litiera și bolul de mâncare.

Din primele secunde îmi dau seama că ziua îmi va începe, când încă e beznă afară și chiar în ziua în care toată lumea este liberă și, ca și mine, probabil toți ne-am plănuit să ne ridicăm cât mai târziu din pat.

Cât de des este miecuri, liber?

Hotărăsc să continui lectura cărții începute în ziua precedentă. Asta fac. Ora 8:00 mă găsește în hohote de plâns cu gândul că vreau să aflu mai multe despre soarta țărilor Baltice și despre demnitatea cu care și-au recâștigat independența după zeci de ani în care s-au pierdut milioane de vieți și identități.

Am citit O mare de lacrimi și am știu că trebuie să citesc și primul roman( acesta despre care vorbesc azi) scris de Ruta Sepetys, ea însăși, fata unui refugiat lituanian.

Deși toate personajele sunt  fincționale, totuși evenimentele și întâmplările povestite sunt povești adevărate spuse de supraviețuitorii genocidului  provocat de sovietici.

Impresionant? puțin spus…

Duritatea și atoricitatea cu care cei declarați criminali de război, cu prea mare ușurință, de către sovieticii ce alcătuiau NKVD( Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne)… sunt atât de bine evidențiate în acest roman, încât simți fiori pe șira spinării ori de câte ori întorci pagina.

Ceea ce pare greu de citit, din punctul meu de vedere ( știind sau auzind, măcar, că este un roman trist) trebuie să spargă și să depășească limita impusă de ” sunt și așa destul de multe atrocități care se întâmplă, în prezent, de ce aș mai citit ceva ce s-a întâmplat acum mai bine de 60 de ani?”

Răspunsul meu este simplu: pentru că trebuie să știți istoria, trebuie să știți cum s-a ajuns aici, trebuie să nu lăsăm( citind, cercetând și trasmițând mai departe) ca aceste lucruri să se uite. Toate acestea fac parte din istoria noastră, a speciei noastre.

Eu cred că Ruta Sepetys a descoperit o metodă extraordinară de a reînvia istorii vechi, și anume scrie pentru adolescenți. Așadar acest roman este dedicat colecției Ficțiune pentru adolescenți și tineri  de la Editura Epica și din acest motiv acest lucru poate limita adulții în a fi doitori să-l citească. Mare greșeală!

Despre roman vă spun doar atât:

Povestea unui grup de lituanieni care pornesc din așternuturile lor călduroase în nemiloasa Siberie. Este vorba despre toate sentimentele pe care un om le poate genera de la iubire la ură și invers, de la avariție până la generozitate, de la milă până la scârbă, de la… viață până la… moarte

Și vă mai spun un secret:

Veți citi despre un personaj-cheie despre care aflați mai multe în O mare de lacrimi.

Pentru mine, acest personaj a fost o surpriză plăcută !

Acesta nu este un roman care se povestește într-o recenzie subiectivă, ci este un roman care merită să fie citit de toți cei curajoși și care vor afla ce misiune au, în ultimele pagini.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s