Începuturi

Am început asediind bucătăria familiei, nou formate, Alex a văzut potențialul, probabil, și m-a lăsat să mă desfășor, apoi ne-am mutat la casă nouă, unde indiferent de potențialul pe care îl dovedisem, Alex mi-a zis:

”Sper ca în primii ani, nu o să văd pic de sclipici, la noi în bucătărie, pe terasă, balcon sau pod, sau alte ”pete creative” de ceară, așa-i?”

” Nici în pod?! Acolo voiam atelierul”

”Nici… sau cel puțin, nu acum..și oricum în viitor, nimic care să ardă, da?

Simțind amenințarea subtilă, din vocea soțului meu și nedorind un prim conflict, i-am zis:

” Siiiigur, dar cu o condiție…

I-am văzut sprâncenele ridicându-se și un oftat care se blocase în spatele dinților, dar cu răbdarea-i caracteristică, mi-a făcut un semn din cap să continui.

Și am zis cât de repede și rugător am putut:

”Să mă ajuți să îmi construiesc atelierul de lumânări, în fostul apartament și când dăm drumul la mica noastră afacere să te ocupi exclusiv de tot ceea ce ține de cifre”

A fost de acord.

El este economist, îi plac cifrele, înțelege legile fiscale, iar eu am țintit la sigur.

Eu sunt absolventă a unei facultăți umaniste, iar cifrele și socotelile mi-au pus bețe în roate de fiecare dată. Pentru mine cifrele au reprezentant întotdeauna, doar niște sume mai mici sau mai mari, pe care am putut să le investesc în cărți și materiale de hobby.

Și iată-ne cu pași mărunți, cum pornind de la ideea mea, obsesivă, de a nu-mi abandona, cu niciun chip, visul, am început împreună să dezvoltăm și să explorăm tranziția de la un simplu hobby, la o mică afacere de familie.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s